Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordin de ministru care ar urma să instituie procedura pentru aplicarea, conform cu o modificare legislativă adoptată în martie de Parlamernt, a unui mecanism de compensare a creanțelor statului sau unităților administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora (reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidate) cu creanțele debitorului (reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget).
Sistemul național de compensare datorii și creanțe a readus în circuitul economic național, în cei 20 de ani de funcționare neîntreruptă, circa 66 miliarde de euro arierate diminuate prin compensare, în urma activității Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie, a informat vineri Ministerul Economiei, care anunță că printr-un proiect de act normativ inițiat de minister se vor accelera măsurile de diminuare a blocajului financiar.
Sistemul de compensare reciprocă a datoriilor între agenții economici, înființat în 1999 și administrat de Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie (CPPI) din subordinea Ministerului Economiei, va fi din nou accesibil tuturor firmelor, după ce, anul trecut, accesul la sistem a fost limitat la companiile cu capital de stat, printr-o lege adoptată de Parlament, la solicitarea fostului Guvern Grindeanu.
Datoriile și creanțele mai vechi de 30 de zile trebuie raportate, de acum online, în caz contrar, existând riscul unor amenzi de până la 5.000 lei. Obligația nu este complet nouă, în acest moment, situațiile fiind raportate pe format de hârtie, însă multe societăți fie nu au avut la cunoștință existența ei, fie au ignorat-o.